A vorbi despre voluntariat pentru mine e ca și cum aș denatura chintesența acestui cuvânt. Paradoxal sau nu pentru mine a descrie ceva apropiat sufletului e foarte dificil.Oricâte cuvinte nu ar exista în Dex mi se pare că nici unul nu redă pe deplin sensul pe care vreau să-l transmit.
Pentru mine voluntariatul e în primul rînd dezvoltare, atât personală cât și comunitară( în special comunitară dacă ne referim la situația actuală din Republica Moldova). Atunci când am decis să fac voluntariat (oficial, fiindcă vrem nu vrem fiecare din noi a fost implicat în activități de voluntariat, doar că nu conștientizăm acest lucru) eram o persoană timidă, îmi era frică de ceea ce vor spune cei din jurul meu de părerea mea, de deciziile pe care le voi lua sau le-am luat.
Pe parcursul activităților de voluntariat (și-au fost multe, dar nu suficiente pentru a renunța) am înțeles că a face voluntariat este un mod de viață sau, poate chiar însăși viață. Deoarece voluntariatul,cel puțin pentru mine,este tălmăcirea unui verset biblic ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. În fiecare om ajutat am văzut că poți schimba lumea, am constat că există o luminiță la capătul tunelului societății în care predomină distracțiile din cluburile de noapte, drogurile, fumatul, traficul de ființe umane, copii lăsați în voia sorții, sate cu oameni care cred că pentru ei a venit ”sfârșitul lumii”, că pentru ei nu mai există o speranță de viață și verabalizează citatul lui Eugene Sue “La unii oameni, deprinderea cu suferinţa şi nenorocirea e atât de înrădăcinată, încât judecata lor refuză să admită posibilitatea unui viitor care, pentru un număr însemnat din ei, ar constitui o existenţă demnă de invidiat…”.
Voluntariatul pentru oamenii de la sate e atât de important și necesar ca și mersul la biserică duminica pentru ei. Organizația, unde fac eu voluntariat de vreo cinci anișori(nu știu dacă e mult sau puțin), încearcă să promoveze acest mod de viață (așa cum îmi place mie să-l numesc) prin organizarea și desfășurarea activităților de colectare de fonduri și prin finanțarea inițiativelor civice pe care le au cetățenii / locuitorii din mediul rural și nu numai. Aceste inițiative le dau puterea să creadă că și în Moldova se pot realiza lucruri frumoase ca și peste hotare.
Chiar zilele astea am fost în două localități ale raionului Ungheni și am văzut atâta entuziasm pe fețele lor și am înțeles că oricâtă teorie despre voluntariat nu le-am da, cel mai important pentru ei e faptul că le-am putut oferi oportunitatea de a se implica direct în activități de voluntariat. Satisfacția rezultatului vizibil e net superioară celei în urma teoriei. Nu neg importanța teoriei, Doamne ferește, dar, rezultatul ăsta palpabil e ca o mană cerească pentru acești oameni. Imaginați-vă următoarea situație, tablou (cum doriți așa spuneți-i) un sat situat doar la 7 km de orașul Ungheni, cu doar 186 de locuitori, dintre care 30 de copii care nu au un loc amenajat pentru odihnă și agrement, au doar un simplu șes,(http://www.expresul.com/2011/07/12/foto-un-sat-uitat-la-doar-sapte-kilometri-de-ungheni/). Un grup de inițiativă din această localitate a decis să scrie un proiect la Fundația Comunitară Ungheni (organizația unde fac voluntariat) pentru amenjarea unui loc de agrement pentru locuitorii satului. Acest proiect a dat startul unei noi etape în viața satului: oamenii au văzut că au fost auziți și înțeleși și s-au însuflețit atât de mult că s-au implicat de la mic la mare. Coordonatorul proiectului îmi spunea că e un loc de vis acel teren, că oamenii au lucrat asemenea unor albinuțe și că niciodată nu și-a imaginat că o simplă inițiativă ar putea aduce asemenea satisfacții.
O altă situație este a tinerilor de la Costuleni. Doreau un mini cinema în liceu, dar nu aveau o tehnică de prezentare (proector, laptop, boxe, ș.a). Visul și l-au putut realiza cu ajutorul implicării lor și a altor actori comunitari, dar și cu ajutorul Fundației Comunitare Ungheni(FCU) prin Programul de Granturi Mici. ”Chiar dacă suma oferită de FCU nu a fost prea mare, asta ne-a impulsionat să realizăm mai mult decât am prevazut în proiect. Vă mulțumim că ne-ați oferit posibilitatea să dovedim că lucrul în echipă este modalitatea prin care oamenii obișnuiți dau dovadă de rezultate neobișnuite”(Tatiana Popov, coordonator proiect ”MiniCinema”, s. Costuleni, r. Ungheni).
Și, ca să fiu mai explicită pentru ce optez pentru voluntariat ca și model de cetățenie activă aș dori să spun ceva despre indiferență, care stă la baza principalului motiv pentru care oamenii nu doresc să se implice în activități de voluntariat: oare cum o fi arătând indiferenţa, ce-o fi mâncând, cu ce s-o fi îmbrăcat ea, o fi având prieteni sau duşmani, o fi mergând la serviciu, şcoală, grădiniţă, o fi având ea iubit / iubită, o fi jună sau în vârstă? Oare, oare, oare, oare...................... mulţi de oare mi se învârtesc prin minte. Mă cutremur când fac constatarea că locuieşte în mine, în tine, în ei, în noi, în voi. Da, oameni, indiferenţa suntem noi. Oare credeţi că nu suntem indiferenţi când vedem o sărmană bătrână care se chinuie să scoată o căldare de apă şi ne prefacem că nu o observăm, sau când vedem vreun puştan că omoară în bătaie o biată pisică, căţeluş şi mergem în drumul nostru spunându-ne că aşa este lăsat de la Dumnezeu? Oare nu suntem noi indiferenţi când vedem gunoiul lăsat de alţii şi mergem mai departe; oare nu suntem noi indiferenţi când nu reacţionăm la violenţele în familie, care e o modă de secole pe plaiurile mioritice (femeia nebătută este ca şi casa nemăturată), indiferenţa oare nu se întrupează în omul, care este rece la durerea unui copil abia născut şi căruia trebuie să i se facă o intervenţie chirurgicală foarte complicată, sub masca „mie cine îmi dă?”, oare nu este ea o tînără / tânăr care au îmbrăcăminte de mii de lei şi semenul lor nu are nici ce mânca, darmite să aibă o haină la modă,? Ooooooooooo, lista poate continua, dar capul, sufletul meu nu cred că vor rezista. Oare mai putem infirma teza că indiferenţa este esenţa inumanităţii?
Doar daca am gasi puterea de a lupta cu noi înşine și a face voluntariat pentru comunitate și, de ce nu, pentru noi înșine. Să facem voluntariat și să dăm valoare timpului nostru!
Pentru mine voluntariatul e în primul rînd dezvoltare, atât personală cât și comunitară( în special comunitară dacă ne referim la situația actuală din Republica Moldova). Atunci când am decis să fac voluntariat (oficial, fiindcă vrem nu vrem fiecare din noi a fost implicat în activități de voluntariat, doar că nu conștientizăm acest lucru) eram o persoană timidă, îmi era frică de ceea ce vor spune cei din jurul meu de părerea mea, de deciziile pe care le voi lua sau le-am luat.
Pe parcursul activităților de voluntariat (și-au fost multe, dar nu suficiente pentru a renunța) am înțeles că a face voluntariat este un mod de viață sau, poate chiar însăși viață. Deoarece voluntariatul,cel puțin pentru mine,este tălmăcirea unui verset biblic ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. În fiecare om ajutat am văzut că poți schimba lumea, am constat că există o luminiță la capătul tunelului societății în care predomină distracțiile din cluburile de noapte, drogurile, fumatul, traficul de ființe umane, copii lăsați în voia sorții, sate cu oameni care cred că pentru ei a venit ”sfârșitul lumii”, că pentru ei nu mai există o speranță de viață și verabalizează citatul lui Eugene Sue “La unii oameni, deprinderea cu suferinţa şi nenorocirea e atât de înrădăcinată, încât judecata lor refuză să admită posibilitatea unui viitor care, pentru un număr însemnat din ei, ar constitui o existenţă demnă de invidiat…”.
Voluntariatul pentru oamenii de la sate e atât de important și necesar ca și mersul la biserică duminica pentru ei. Organizația, unde fac eu voluntariat de vreo cinci anișori(nu știu dacă e mult sau puțin), încearcă să promoveze acest mod de viață (așa cum îmi place mie să-l numesc) prin organizarea și desfășurarea activităților de colectare de fonduri și prin finanțarea inițiativelor civice pe care le au cetățenii / locuitorii din mediul rural și nu numai. Aceste inițiative le dau puterea să creadă că și în Moldova se pot realiza lucruri frumoase ca și peste hotare.
Chiar zilele astea am fost în două localități ale raionului Ungheni și am văzut atâta entuziasm pe fețele lor și am înțeles că oricâtă teorie despre voluntariat nu le-am da, cel mai important pentru ei e faptul că le-am putut oferi oportunitatea de a se implica direct în activități de voluntariat. Satisfacția rezultatului vizibil e net superioară celei în urma teoriei. Nu neg importanța teoriei, Doamne ferește, dar, rezultatul ăsta palpabil e ca o mană cerească pentru acești oameni. Imaginați-vă următoarea situație, tablou (cum doriți așa spuneți-i) un sat situat doar la 7 km de orașul Ungheni, cu doar 186 de locuitori, dintre care 30 de copii care nu au un loc amenajat pentru odihnă și agrement, au doar un simplu șes,(http://www.expresul.com/2011/07/12/foto-un-sat-uitat-la-doar-sapte-kilometri-de-ungheni/). Un grup de inițiativă din această localitate a decis să scrie un proiect la Fundația Comunitară Ungheni (organizația unde fac voluntariat) pentru amenjarea unui loc de agrement pentru locuitorii satului. Acest proiect a dat startul unei noi etape în viața satului: oamenii au văzut că au fost auziți și înțeleși și s-au însuflețit atât de mult că s-au implicat de la mic la mare. Coordonatorul proiectului îmi spunea că e un loc de vis acel teren, că oamenii au lucrat asemenea unor albinuțe și că niciodată nu și-a imaginat că o simplă inițiativă ar putea aduce asemenea satisfacții.
O altă situație este a tinerilor de la Costuleni. Doreau un mini cinema în liceu, dar nu aveau o tehnică de prezentare (proector, laptop, boxe, ș.a). Visul și l-au putut realiza cu ajutorul implicării lor și a altor actori comunitari, dar și cu ajutorul Fundației Comunitare Ungheni(FCU) prin Programul de Granturi Mici. ”Chiar dacă suma oferită de FCU nu a fost prea mare, asta ne-a impulsionat să realizăm mai mult decât am prevazut în proiect. Vă mulțumim că ne-ați oferit posibilitatea să dovedim că lucrul în echipă este modalitatea prin care oamenii obișnuiți dau dovadă de rezultate neobișnuite”(Tatiana Popov, coordonator proiect ”MiniCinema”, s. Costuleni, r. Ungheni).
Și, ca să fiu mai explicită pentru ce optez pentru voluntariat ca și model de cetățenie activă aș dori să spun ceva despre indiferență, care stă la baza principalului motiv pentru care oamenii nu doresc să se implice în activități de voluntariat: oare cum o fi arătând indiferenţa, ce-o fi mâncând, cu ce s-o fi îmbrăcat ea, o fi având prieteni sau duşmani, o fi mergând la serviciu, şcoală, grădiniţă, o fi având ea iubit / iubită, o fi jună sau în vârstă? Oare, oare, oare, oare...................... mulţi de oare mi se învârtesc prin minte. Mă cutremur când fac constatarea că locuieşte în mine, în tine, în ei, în noi, în voi. Da, oameni, indiferenţa suntem noi. Oare credeţi că nu suntem indiferenţi când vedem o sărmană bătrână care se chinuie să scoată o căldare de apă şi ne prefacem că nu o observăm, sau când vedem vreun puştan că omoară în bătaie o biată pisică, căţeluş şi mergem în drumul nostru spunându-ne că aşa este lăsat de la Dumnezeu? Oare nu suntem noi indiferenţi când vedem gunoiul lăsat de alţii şi mergem mai departe; oare nu suntem noi indiferenţi când nu reacţionăm la violenţele în familie, care e o modă de secole pe plaiurile mioritice (femeia nebătută este ca şi casa nemăturată), indiferenţa oare nu se întrupează în omul, care este rece la durerea unui copil abia născut şi căruia trebuie să i se facă o intervenţie chirurgicală foarte complicată, sub masca „mie cine îmi dă?”, oare nu este ea o tînără / tânăr care au îmbrăcăminte de mii de lei şi semenul lor nu are nici ce mânca, darmite să aibă o haină la modă,? Ooooooooooo, lista poate continua, dar capul, sufletul meu nu cred că vor rezista. Oare mai putem infirma teza că indiferenţa este esenţa inumanităţii?
Doar daca am gasi puterea de a lupta cu noi înşine și a face voluntariat pentru comunitate și, de ce nu, pentru noi înșine. Să facem voluntariat și să dăm valoare timpului nostru!
Comentarii
Trimiteți un comentariu