Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta Ungheni - 555 de ani

Așezați la podele pentru o cauză nobilă

Majoritatea, din cei 70 de ungheneni prezenți la proiecția filmului de producție americană „Sinister 2”, au stat la podele. Nu a fost ceva regizat și nici plănuit. S-a întâmplat așa, fiindcă unghenenii doresc să trăiască într-o comunitate dezvoltată. 

Ungheniul are o speranță / „The City’s Hope”

În ultimii ani în orașul Ungheni se atestă un număr tot mai ridicat al liceenilor care doresc să facă voluntariat, în special cel de a face fundraising pentru anumite cauze sau pentru a finanța chiar unele idei de proiecte mici, care ajută comunitatea să se dezvolte. Din această categorie face parte și noul grup de inițiativă „The City ’s Hope” , alcătuit din tineri ungheneni dornici să facă o schimbare în bine  în comunitate, dar și să promoveze voluntariatul.

Voluntarii „ProUngheni” în excursie la SA „Covoare-Ungheni”

În luna iulie  voluntarii „ProUngheni” au participat la evenimentul „Ziua ușilor deschise”, organizat în premieră de SA „Covoare-Ungheni”.  Evenimentul de la SA „Covoare-Ungheni” a fost desfășurată în cadrul anului jubiliar „Ungheni - 555 de ani”. Ghidul excursiilor a menţionat pentru vizitatori că administraţia SA „Covoare-Ungheni” şi-a  dorit ca ungheneni, dar şi oaspeţii oraşului să cunoască procesul de confecţionare a unui covor, care înfrumuseţează casa fiecăruia dintre noi.”

Campanie de promovare a voluntariatului în Ungheni

Instituția Publică „Centrul de Resurse pentru Dezvoltarea Durabilă Locală” a lansat în luna iunie Campania de promovare a voluntariatului „Voluntariatul – instrument de mobilizare a comunității” ce are ca scop informarea actorilor comunitari despre importanţa voluntariatului pentru dezvoltarea comunității. 

A cincea bancă supradimensionată din Moldova a fost inaugurată la Ungheni

O bancă supradimensionată amplasată  în plin centrul orașului Ungheni pictată cu motive ale covorului tradițional basarabean a fost inaugurată pe 14 iulie într-o atmosferă festivă. Momentele artistice au fost oferite cu drag de picii de la grădinița de copii nr.9 „Steluța”, membrii Studioului muzical „Do-Re-Micii” și elevii de la Școala de Muzică. I-au salutat pe cei prezenți la eveniment Liliana Tincu, președinta AO ”Casiopeea”, Alexandru Ambros, primarul Municipiului Ungheni, Svetlana Ciobanu, coordonatoarea Programului de Granturi Mici al Fundației Comunitare Ungheni, Nata Albot și Viorica Nagacevschi, fondatoare a Asociației Obștești „K Lumea”.

Cetățeanul activ produce o schimbare // foto

După multișor timp reînvii acest bloguleț dedicat oamenilor, care cred că gesturi mici pot schimba lumea în bine.

O BANCĂ A UNGHENENILOR

În viitorul apropiat în Parcul Central al municipiului Ungheni va fi instalată o bancă-gigant, similară celor de la Chișinău, Bălți, Orhei și Mereni (r. Anenii Noi).  Acest lucru devine posibil datorită unui proiect ce este implementat de Asociația Obștească „Casiopeea” și finanțat de Fundația Comunitară Ungheni în cadrul Programului de Granturi Mici, dedicat anului jubiliar „Ungheni – 555 de ani”.  Proiectul a fost lansat  în cadrul unei sesiuni de informare la 25 mai 2017 în incinta Centrului  de Informare pentru Cetățeni . Prin acest proiect AO „Casiopeea” își propune să ofere unghenenilor și nu numai, un spațiu de odihnă și agrement în Parcul Central din orașul Ungheni cu motive etno-culturale pentru atragerea turiștilor și localnicilor în vederea promovării valorilor și tradițiilor culturale moldovenești și a modului sănătos de viață.