Aceștia au avut ocazia să
genereze idei despre cum să se implice mai activ în viața școlară și în
comunitate, într-un proiect numit „La hora
de idei pentru tineret”, câștigat în cadrul Programului de asistență pentru consolidarea consiliilor elevilor
al Agenției Naționale pentru Tineret.
În
cadrul proiectului tinerii membri ai Consiliului Elevilor și-au împărtășit
colegilor lor cunoștințe și experiențe despre: importanța cetățeniei active; consecințele grave ale bullying-ului etc.
O activitate special din
cadrul proiectului a fost „La sfat cu amintirea”, unde profesorii care și-au
făcut studiile în același gimnaziu au povestit cu emoție despre copilăria lor,
despre dascălii care le-au marcat parcursul și despre valorile care i-au
format. Elevii au ascultat cu atenție, învățând că adevărata comoară a timpului sunt oamenii și amintirile frumoase
și că școala nu este doar un loc de învățare, ci o familie care crește generații.
Rezultatul final al proiectului a fost amenajarea unui spațiu dedicat organizării eficiente a
activităților educaționale și evenimentelor. Acest lucru contribuie
direct la creșterea gradului de implicare
a elevilor în viața școlii și la eficientizarea proiectelor școlare, oferindu-le
tinerilor un mediu propice pentru idei, inițiative și dezvoltare personală.

Sunt copii foarte talentaţi şi curajoşi , bravo lor pentru implicarea in anumite activităţi şcolare, succes in continuarie
RăspundețiȘtergere