Tot mai mulți elevi sunt implicați în activități de salubrizare. Lucru care bucură pentru că asta înseamnă că ei învață mai multe lecții care, cu siguranță, că îi vor ajuta în viață: Respect față de mediu și comunitate; Responsabilitate civică; Spirit de echipă și cooperare; Grijă față de locurile natale; Recunoștință față de generațiile anterioare; Muncă făcută cu sens și rezultate vizibile.
Cel mai recent exemplu vine de la elevii Gimnaziului Cornești. Ei au decis
să spună „nu” nepăsării și să acționeze acolo unde mulți închid ochii: au
curățat terenurile din preajma gunoiștii satului și ale cimitirului.
„Astfel, nu doar că dăm un exemplu de solidaritate, dar sădim în sufletele
lor dragostea pentru locurile natale și respectul profund față de cei care au
fost înaintea noastră”, a scris Eleonora Chirău, directoarea adjunctă pe
educație, pe pagina de Facebook a gimnaziului.
Alături de elevi s-au aflat și reprezentanții autorităților publice locale.
Prezența lor nu a fost una formală – au oferit saci, mănuși și, mai ales, mesajul
că tinerii nu sunt singuri în eforturile lor.
Este important ca autoritățile să fie parte din astfel de inițiative,
pentru că: încurajează participarea
activă a tinerilor în viața comunității; le oferă un model concret de implicare
civică; demonstrează că vocea și faptele lor contează; construiesc o relație de
încredere între cetățeni și instituțiile locale.
Această activitate nu a fost singulară. Elevii de la Gimnaziul Cornești au
mai curățat și spațiile din jurul școlii, iar în cadrul concursului TVC
„Planeta în pericol – ce putem face?”, s-au remarcat prin idei și soluții
creative în domeniul protecției mediului.
Acțiuni mici, dar cu impact mare. Așa se construiește un viitor mai curat
și mai responsabil. Iar elevii din Cornești sunt deja pe acest drum.
Comentarii
Trimiteți un comentariu