Treceți la conținutul principal

Lectura – un dar pentru suflet, chiar de la grădiniță

 


Astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Cărții și a Dreptului de Autor, dar și a Zilei Bibliotecarului, la Grădinița Creșă Incluzivă „Guguță”, cărțile au fost în centrul atenției, iar bucuria lecturii s-a simțit pretutindeni. Copiii au cercetat, au lecturat și au răsfoit cu interes cărți din ungherașul de lectură amenajat în aer liber, dar și din biblioteca „Guguță”, locul magic unde imaginația prinde aripi.

Fiecare copil a descoperit astăzi ceva nou: o poveste, o emoție, un personaj. Entuziasmul cu care micii cititori s-au apropiat de carte a fost molipsitor. Pentru unii, lectura a fost o aventură, pentru alții – un moment de liniște. Dar, pentru toți, a fost o zi specială în care au aflat că în paginile unei cărți poți găsi răspunsuri la cele mai mari curiozități.

La biblioteca lui Guguță vin și cei mici, și cei mari. Aici, cartea unește, deschide minți și formează caractere. Iar noi, voluntarii, suntem bucuroși să susținem asemenea inițiative care seamănă dragostea pentru lectură încă de la cele mai fragede vârste. Lectura este un dar – și azi l-am oferit cu dragoste!”, a scris pe pagina sa de facebook directoarea instituției, Emilia Cucuruzac


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lucrurile frumoase se văd și dincolo de ecrane

 

Alexandra BALAN, tânăra care a demonstrat că voluntarii schimbă comunități

 

Voluntariat pentru un sat mai frumos: fântâna de la intrare prinde viață